marți, 26 octombrie 2010

Pestera ursilor - Bears' Cave

Peștera Urșilor a fost descoperită în 1975, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă. Este unul dintre principalele obiective turistice ale Muntilor Apuseni, ea aflându-se în judetul Bihor, în imediata apropiere a localității Chiscau, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m.
Interiorul se distinge prin diversitatea formațiunilor de stalactite și stalagmite existente, ca și prin cantitatea impresionantă de urme și fosile ale ursului de cavernă - Ursus spelaeus - care a dispărut acum 15.000 de ani. Pe lângă acesta au mai fost descoperite și fosile de capra neagra, ibex, leu și hiena de pestera. La intrarea în peșteră se află un pavilion, compus dintr-o sală de așteptare, casa de bilete, un bar, un mic muzeu speologic și un stand cu suveniruri și obiecte artizanale specifice zonei.
Cu o lungime de peste 1.500 m, peștera se compune din galerii aflate pe două nivele: prima galerie, cea superioară, în lungime de 488 de metri poate fi vizitată de turiști, iar cea de-a doua, lungă de 521 m este rezervată cercetărilor științifice.

Schema simplificată a peşterii
Galeria superioară, disponibilă vizitării, este compusă din 3 galerii și diferite săli:
  • Galeria "Urșilor" (sau Galeria Oaselor),
  • Galeria "Emil Racovita",
  • Galeria "Lumânărilor"
  • Sala Lumânărilor,
  • Sala Spaghetelor,
  • Sala Oaselor.
Printre formațiunile de stalactite și stalagmite se remarcă Palatele fermecate, Lacul cu nuferi, Mastodontul, Căsuța Piticilor, Draperiile din Galeria Urșilor, Portalul, Pagodele și ultima sală, Sfatul Bătrânilor, iluminată cu lumânări. Temperatura în pestera este constantă de-a lungul anului (10ºC), iar umiditatea se menține la 97%.
Numele peșterii se datorează numeroaselor fosile de "urși de cavernă" (Ursus Spelaeus) descoperite aici. Peștera era un loc de adăpost pentru aceste animale, acum 15.000 de ani. La bătrânețe, ca multe alte mamifere (ex .elefantul african) ursul de peșteră se retrăgea să moară în același loc ca și predecesorii. Mărturie stau numeroasele cimitire descoperite în peșterile din România (Pestera Bisericuta, Pestera cu Oase) sau aiurea unde scheletele au fost gasite întregi, nederanjate. Intrarea a fost intre timp colmatata.
Peștera a rămas astfel închisă până pe 17 septembrie 1975, când golul subteran a fost deschis artificial prin dinamitarea porțiunii de la intrare, în timpul lucrărilor de exploatare a calcarului (marmură). În puțul deschis a coborât pentru prima dată, minerul Traian Curta din localitatea Chiscau. Acesta a parcurs galeria de acces până la Sala Mare.
O primă explorare a peșterii a avut loc la 20 Septembrie 1975 efectuată de către grupul de speologi amatori "Speodava" din orașul Dr. Petru Groza (actualul oraș Stei). Pe baza studiilor complexe întreprinse de Institutul de Speologie "Emil Racoviță" în colaborare cu Muzeul Tarii Crisurilor din Oradea, s-au stabilit soluțiile de amenajare și măsurile specifice de protecție. După 5 ani de amenajări la standarde mondiale, la 14 Iulie 1980, peștera a fost deschisă vizitatorilor. Anual peștera este vizitată de peste 200.000 de vizitatori.
Se poate ajunge la peșteră cu trenul, pe linia ferată Oradea - Vascau, până la stația Beius sau Sudrigiu, iar de acolo cu mijloacele de transport în comun; cu mașina accesul este posibil pe DN 76 Oradea - Deva + DJ 763 Chiscau (14 km).
Linia ferată Oradea - Vașcău nu este funcțională de mai mulți ani. Accesul se face numai auto. Se poate ajunge la Sudrigiu pe DN 76 Oradea - Deva. De la Oradea sunt autobuze până la Pietroasa. Se coboară la intersecția de după comuna Buntești și se urmează drumul din dreapta. Din Beiuș sunt autobuze până în Chișcău.

















Bears' Cave (Romanian: Peştera Urşilor), was discovered in 1975, by "Speodava", an amateur speleologists group, and is considered to be an interesting site-seeing location. The cave is located at the outskirts of Chiscau Village, in Bihor County, Romania.
Bears Cave dwells an extraordinary range of stalagmite and stalactite formations varying in size and forms, as well as an impressive amount of Cave Bear fossils. - Ursus spelaeus - a species which disappeared more than 15,000 years ago. The cave entrance - which is situated at 482 m altitude - is by the tourist pavilion. Bears Cave is 1 km in length. It is disposed on two-overlapped levels: one which is larger, being 488 m in length and fitted out for tourist reasons, and an interior level, temporarily active, being 521 m in length, which is used for scientific reservation.
Peştera Urşilor means Bears' Cave. The cave was named so, as numerous Cave bears (Ursus spelaeus) were found in this cave. The cave was visited by these large animals more than 15,000 years ago. It is suggested that a rock slide closed the entrance whilst 140 of these animals were still inside; deprived of food, the bears resorted to killing each other until none remained. Bear fossils were found in many parts of the cave, most sporting the marks of bear teeth.
The cave was undisturbed until 17 September 1975 when the cave was discovered during quarry works. The marble and limestone of this area was mined by the inhabitants of the nearby village Chişcău. The first person in the cave was quarry worker Curta Traian from Chişcău.
Railway - Beiuş or Sudrigiu railway station and from there by bus; DN 76 Oradea - Sudrigiu village (86 km) + DJ 763 Chişcău village 14 km, asphalt road.















Text source: Wikipedia
Photo: Pozaru'

miercuri, 20 octombrie 2010

Binecuvantare - God blessing


Fotografie dedicata surioarelor mele dragi: Dili si April

Photo: Pozaru'

marți, 19 octombrie 2010

marți, 5 octombrie 2010

Cea de a 3-a intalnire a Prietenilor Panoramio Romania Moieciu de Sus 7-9 Mai 2010


Cea de a treia intalnire a "Prietenilor Panoramio Romania" s-a desfasurat la Moieciu de Sus, la sugestia lui Gabi Avram, in perioada 7-9 Mai 2010. Rezervarile pentru cazare au fost facute din timp si am beneficiat de tot confortul gratie amabilelor noastre gazde de la pensiunea Dor de munte. Asa cum ne-a obisnuit, Gabi a ajunt primul, impreuna cu sotia si cu Simona. Imediat dupa aceea am ajuns si ceilalti: subsemnatul cu familia, Carmen, Dan, Bogdan si Lia cu Stelu. Deja se facuse amiaza asa ca nu am mai stat pe ganduri si ne-am pus pe treaba: am pregatit masa! Fetele au trecut repede la preparat gustari, iar gratie lui Stelu am mancat cele mai bune fripturi. 

 Gabi, prezentand bunatatile ce aveau sa fie pregatite de Stelu (in plan secund)

La masa plina de bunatati s-a gustat bere, vin sau o tuica mica... dupa preferinte! Apoi am iesit la plimbare prin Moieciu de Sus, facand planuri pentru a 2-a zi. Gabi s-a comportat ca o adevarata gazda si cunoscand locurile a facut propunerea: Altarul Bisericutei. Seara am mers in camere destul de tarziu, bucuria revederii impingandu-ne sa stam "la un pahar de vorba" pana dupa miezul noptii.

A 2-a zi dimineata, dupa micul dejun am purces la drum. Ghidul nostru, bineinteles Gabi, ne-a numarat si incolonat spre Altarul Bisericutei. 
 Cei mai constanti Prieteni Panoramio

Traseul, in prima parte pe un drum forestier a fost incantator. Apoi dupa un scurt urcus prin padure... s-a dezvaluit in fata noastra intreaga frumusete a abruptului vestic al Bucegilor!
Varful Omu, cabana si statia meteo

Spre nord-vest se putea vedea masivul Piatra Craiului iar spre nord Magura Codlei.  

Vremea excelenta, vizibilitatea buna si frumusetea locurilor au contribuit la buna noastra dispozitie. Cei care au dat tonul la glume au fost Carmen, Dan si Gabi, dar nici ceilalti nu s-au lasat mai prejos!
Gabi facand un macro :D

Singurul lucru pe care l-am uitat a fost sa luam ceva lichide cu noi pentru... "hidratare". Prietenii stiu de ce! ;)
Panorama la iesirea din padure


Pe drum am facut o sumedenie de fotografii, am schimbat pareri si am probat noile achizitii in materie de foto. Toata lumea a avut de castigat, invatand unul de la celalalt.  
De la Altarul Bisericutei privind spre vest

 La Altarul Bisericutei

Dupa plimbare, la pensiune, am incins din nou gratarul, si de aceata data Stelu facand oficiile. Multumim Stelu! Tocmai cand eram la masa au sosit si Alex (Aalecs) si Valentina care s-au integrat imediat grupului. 
Putin mai tarziu am facut o plimbare prin imprejurimi, fiecare dintre noi cautand sa faca o "captura" deosebita. La lasarea intunericului ne-am intors la pensiune, putin obositi dar binedispusi.
Dupa masa de seara am vizionat fotografiile facute peste zi, discutand si glumind pe marginea lor, pana tarziu in noapte. Cu totii am fost incantati de reusite. 
Degustand bucatele


Duminica dimineata dupa micul dejun si dupa cateva fotografii de grup in curtea pensiunii, ne-am luat "la revedere" si am plecat spre casa. 
Nu fiti tristi, va fi mereu o "data viitoare"!

Carmen cu Dan au plecat spre Brasov (apoi catre Galati respectiv Botosani), Bogdan spre Bacau iar ceilalti (Estrela, Simona, Lia, Valentina, Gabi, Stelu Alex si subsemnatul) catre Cheile Dambovicioarei, unde am vizitat pestera Dambovicioara si apoi am luat masa la unul din restaurante. 
In pestera Dambovicioara



Din nou am glumit, fiecare laudandu-se cu capturile facute peste zi. 
La masa, intr-unul din restaurantele de la pestera Dambovicioara

Papanasi "ca la mama acasa"


Pe drumul de intoarcere ne-am despartit de Lia si de Stelu la Targoviste, ei continund drumul spre Constanta, iar noi, ceilalti, spre Bucuresti.

Participanti: Lia (Lalik), Estrela, Simona (ghiocela), Carmen (carmen2003sag), Kika (Kika97), Valentina, Gabi (gabiavram), Bogdan (Bogdan Goim), Dan (dbotez), Stelu (stelu.polo), Alex (Aalecs) si subsemnatul cu familia.





 
The third meeting of  "Friends of Panoramio Romania" was held (took place) at Moieciu de Sus, at Gabi Avram's suggestion, in the period 7-9 May 2010. Bookings for accommodation were made of time and I enjoyed every comfort thanks to our hosts at the guesthouse Dor de Munte. As has accustomed us, Gabi came first, along with his wife and Simona. Right after them we arrived and the others too:  undersigned and family, Carmen, Dan,  Bogdan and Lia with Stelu. It was afternoon already so I thought that we should go to work: we prepared the table! Girls started quickly preparing snacks and  by Stelu's skill we ate the best steaks.
At the table full of goodies we tasted beer, wine or a small brandy ... after preferences! Then we went walking in Moieciu de Sus, making plans for the 2nd day. Gabi has behaved like a real host, and knowing the places he made the proposal: Altarul Bisericutei. In the evening we walked to our room rather late, the joy of reviewing each other pushing us to stay "glass of talk" :-)) until after midnight.
A 2-day morning after breakfast we proceeded on the road. Our guide, Gabriel, of course, we counted and lined towards Altarul Bisericutei.
The route, in the first half on a forest road was delightful. Then after a short climb through the woods ... the whole beauty of the western slope of the Bucegi was unveiled in front of us !
Excellent weather, good visibility and beautiful places have contributed to our good mood. Those who set the tone of the jokes were Carmen, Dan and Gabriel, but there were no others left inferior!
The only thing I forgot was to take some liquid with us ... "hydration." Friends know why! ;)
After a walk to the hostel, we turned grill hot again, and Track the date of making Stelu offices. Stelu Thanks! Just when I arrived at the table Alex (Aalecs) and Valentina immediately joined the group.
A little later I took a walk through the neighborhood, each of us seeking to make a special "catch" . By dark we returned to the hostel, a little tired but in the mood.
After dinner we watched the photos taken during the day, talking and joking about them, late into the night. We were pleased by the captures
 Sunday morning after breakfast and after a few group shots in the courtyard, we said  good-bye to each other and went home.
Dan and Carmen went to Brasov (by then that Botosani, Galati), Bogdan to Bacau and the others (Estrela, Simona, Lia, Valentina, Gabi, Stelu, Alex and myself) to gorge Dambovicioarei, where we visited the cave and then I had lunch in one of the restaurants of Dambovicioara.
On the way back we went to Leah and Targoviste Stelu they continued the road to Constanta and the rest of us to Bucharest .
Participants: Lia (Lalik), Estrela, Simona (snowdrop), Carmen (carmen2003sag), Kika (Kika97), Valentina, Gabi (gabiavram), Bogdan (Bogdan Goim), Dan (dbotez) Stelu (stelu.polo), Alex (Aalecs) and myself with family.





Text & photo: Pozaru' (christake)